In sfarsit scriu."in sfarsit" pentru ca blogul exista de ceva vreme.Ceva vreme buna:) Dar acum simt ca vreau sa scriu pentru ca sunt fericita . Chiar daca stau aici ,in fata calculatorului deja plicisitor ,sunt fericita. Si zac aici ca o leguma fiarta pentru ca nu indraznesc sa le spun alor mei ca am crescut , ca sunt destul de mare ca sa imi port singura de grija , ca viata se poate opri oricand , si ca ei (de fapt , mama ) , nu au cum sa ma opreasca .Pentru ca eu nu voi ramane un copil;poate nici nu mai sunt;poate in zilele de azi nici nu mai sunt copii adevarati . Poate lumea dimprejur ii strica ,ii face sa fie rai, iar copiii nu sunt rai . Poate chiar nu mai sunt copii adevarati , care sa faca lumea asta mai buna , sa ne schimbe si pe noi . Dar ,cum ziceam , eu chiar nu cred ca mai sunt un copil , si nu pentru ca as fi rea , ci pentru ca am cam uitat sa visez. Si cand incepi sa uiti sa mai speri , sa mai visezi ca vei primi bicicleta aia pe care trebuia sa o primesti Craciunul trecut , uiti sa fii copil . Fara sa crezi si fara sa iti dai seama , esti un om mare , cum iti doreai sa ajungi cand erai un om mic. Si ajungand asa ,vrei sa fii din nou omulet . Si stiti ce urmeaza.Pentru ca nu se mai poate , uite cum ajungem sa nu mai speram . Da. Nu mai luptam pentru ceea ce vrem , cum faceam cand eram mici , cand faceam orice pentru a ne implini visul.
Pentru parinti toata viata o sa fim copii, chiar si atunci cand o sa avem noi copii!
RăspundețiȘtergereIti cam dau dreptate cu maturizarea... se duc undeva toate visele si toata stralucirea aia a tineretii, inveti sa fii temperat, ca unele lucruri nu se pot realiza decat in timp si cand ajungi la ele nu le mai apreciezi.
Dar nu putem ramane nici copii si cred ca e in primul rand din datorie pt parinti care s-ar "scapa" de noi , visul oricarui parinte ii sa isi vada copilu realizat, casa servici sot/sotie copil si life goes on ...
Avatarul tau e foarte foarte frumos ! m-a facut sa zambesc :)